Infiintari de firme in Bulgaria

ÎNFIINŢĂRI DE FIRME ÎN BULGARIA

Societate cu Răspundere Limitată

În cele mai multe cazuri Societatea cu Răspundere Limitată este cea mai adecvată formă legală de înfiinţare a unei societăţi în Bulgaria. Firma_ta

O Societate cu Răspundere Limitată poate fi înfiinţată de către unul sau mai mulţi asociaţi care pot fi persoane fizice sau juridice.

O Societate cu Răspundere Limitată înfiinţată de către o singură persoană fizică sau juridică se denumeşte "EOOD" sau în bulgară "ЕООД". O Societate cu Răspundere Limitată înfiinţată de către două sau mai multe persoane fizice sau juridice se denumeşte "OOD" sau în bulgară "ООД".

O persoană fizică poate înfiinţa mai multe societăţi cu răspundere limitată în calitate de asociat unic.

Capitalul social minim necesar pentru înregistrarea unei societăţi cu răspundere limitată este de 2 leva sau 1 euro.

Răspunderea asociaţilor pentru datoriile sau obligaţiile societăţii este în limita capitalului social al firmei.

passport Asociaţii şi administratorii unei societăţi cu răspundere limitată pot fi cetăţeni străini, fără nici o restricţie.
Administratorul unei societăţi cu răspundere limitată poate fi doar o persoană fizică. O persoană juridică nu poate fi administrator. Societatea poate avea mai mulţi administratori, care pot reprezenta societatea împreună sau separat.

Pentru a înregistra societatea cu răspundere limitată în Bulgaria, toţi asociaţii şi administratorii trebuie să se deplaseze până în Bulgaria personal şi trebuie să aibă la ei un document de identitate - carte de identitate (buletin) sau paşaport.

 

Înregistrarea societăţii include:

  • Alegerea denumirii societăţii şi verificarea disponibilităţii denumirii pe pagina de internet a Registrului Comerţului;
  • Hotărârea asupra structurii societăţii - cine va fi asociatul unic sau asociaţii şi care va fi aportul lor la capitalul social, cine va fi administratorul/administratorii;
  • Legalizarea specimenului de semnătură de către administrator la notar public;
  • Deschiderea unui cont bancar pentru depunerea capitalului social al societăţii;
  • Depunerea documentelor la Registrul Comerţului.

 

Contabil SRL oferă următoarele servicii de înregistrare societăţi în Bulgaria:

  • Consultanţă;documente
  • Sediul social al firmei;
  • Verificarea disponibilităţii denumirii societăţii;
  • Achitarea taxelor la Registrul Comerţului;
  • Întocmirea documentelor;
  • Asistenţă la legalizarea specimenului de semnătură de către administrator în faţa unui notar public;
  • Asistenţă la deschiderea unui cont bancar pentru depunerea capitalului social al societăţii;
  • Depunerea documentelor la Registrul Comerţului;
  • Elaborarea ştampilelor societăţii;
  • Ridicarea certificatului constatator pentru înregistrarea societăţii de la Registrul Comerţului.

 

Înregistrarea durează 3-4 zile lucrătoare după depunerea documentelor la Registrul Comerţului al Bulgariei.

Înfiinţarea unei societăţi cu răspundere limitată cu asociat unic, cu o ştampilă pentru dumneavoastră, costă 350 de euro.

În momentul înregistrării iniţiale a societăţii, aceasta nu este înregistrată în scopuri de TVA. Aceasta înregistrare durează 2 săptămâni şi costă 200 de euro. Unul dintre administratori trebuie să revină în Bulgaria pentru a finaliza procedura de înregistrare în scopuri de TVA.

Acest site utilizeaza cookies. Pentru mai multe informatii va rugam sa consultati politica de cookie.

Accepta